Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA. DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005
Cuvânt la calende
1. După cum corul îşi caută dirijorul, iar corăbierii căpitanul, tot astfel şi ceata acestor preoţi îşi caută astăzi arhiereul şi părintele obştesc . Şi corul, şi corabia însă îşi pierd adesea şi frumuseţea, şi siguranţa dacă lipsesc conducătorii; or aici nu este astfel. Deşi departe cu trupul de noi, conducătorul nostru este însă de faţă cu duhul; este şi acum cu noi, deşi stă în locaşul ceresc, după cum şi noi suntem cu el, deşi stăm aici (în lumea aceasta). Aşa e puterea dragostei! Adună la un loc şi leagă pe cei ce sunt la mari depărtări! Dacă iubim pe cineva, îl avem înaintea ochilor în fiecare zi, chiar de-ar trăi în ţări străine şi ne-ar despărţi oceane întinse; după cum, dacă nu ne este drag cineva, adesea părem că nici nu-1 vedem, chiar de-ar sta alăturea cu noi. Când e dragoste, nicio vătămare de pe urma depărtării; când nu e dragoste, niciun folos de pe urma apropierii. Nu de mult, când am rostit cuvânt de laudă în cinstea fericitului Pavel, aşa săltaţi de bucurie, ca şi cum l-aţi fi văzut pe Pavel alături de voi, deşi trupul lui se află în Roma, cetatea cea împărătească, iar sufletul lui, în mâinile lui Dumnezeu. Căci “sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele” . Cu toate acestea, puterea dragostei l-a pus pe Pavel înaintea ochilor voştri. Aş fi voit ca şi astăzi să vă vorbesc tot despre Pavel, dar cuvântul mă sileşte să mă îndrept spre alt subiect; spre păcatele săvârşite azi de întreg oraşul. Cei care doresc să asculte cuvinte de laudă în cinstea lui Pavel trebuie să fie mai întâi următori ai virtuţii lui Pavel, să fie vrednici de a asculta astfel de cuvânt.
Nu este de fată, dar, părintele ! Totuşi, întărit cu rugăciunile lui, voi începe cuvântul de învăţătură. Nici Moise nu era cu trupul alături de cei ce luptau, dar n-a luptat mai puţin decât cei de pe câmpul de bătălie, ci chiar cu mult mai mult, căci prin ridicarea mâinilor lui dădea biruinţă ostaşilor săi şi înfricoşa pe potrivnici . Căci după cum puterea dragostei nu este împiedicată de depărtare, tot astfel nici lucrarea rugăciunii nu suferă piedică; ci, aşa cum puterea dragostei leagă între ei pe cei ce se află departe, tot astfel şi lucrarea rugăciunii poate folosi foarte mult celor de departe. Întărit dar cu rugăciunile părintelui nostru cel duhovnicesc, pornesc la luptă; am şi eu acum de dus o luptă. Nu s-au pornit asupra noastră amaleciţii, ca pe vremea lui Moise, nici n-au năvălit alţi barbari; ci demonii au mers cu alai prin mijlocul cetăţii. Petrecerile diavoleşti ce au luat în stăpânire noaptea şi care au fost şi în această zi, măscăriile, ocările, dănţuirile cele de noapte, comedia aceasta caraghioasă, toate au robit oraşul nostru mai cumplit decât orice vrăjmaş. Ar trebui să-şi frângă inima, să jelească şi să-şi acopere faţa de ruşine şi cei care au păcătuit, şi cei care n-au păcătuit; unii pentru păcatele ce le-au săvârşit, alţii pentru fraţii lor pe care i-au văzut făcându-se de râs.
Plin de voioşie şi încununat ne era oraşul! Ca o femeie căreia îi plac găteala şi lucrurile scumpe, aşa de bogat era gătită astăzi piaţa! Era împodobită cu aurării, cu haine scumpe şi de preţ, cu încălţăminte şi cu altele de felul acestora. Că fiecare negustor şi meseriaş, scoţându-şi afară marfa şi lucrul atelierului, se ţinea să întreacă pe ceilalţi. Totuşi pornirea aceasta, deşi vădeşte o minte de copil şi un suflet care nu cugetă la ce e mare şi înalt, nu aduce după ea prea mare vătămare; este numai o râvnă nesăbuită, care acoperă de batjocură pe cei cu astfel de griji.
Dacă vrei să împodobeşti, nu împodobi prăvălia, atelierul, ci sufletul tău! Nu piaţa, ci mintea! Ca îngerii să se minuneze, arhanghelii să-ţi laude fapta, iar Stăpânul îngerilor să te răsplătească prin darurile Sale! Pentru că găteala care s-a făcut în această zi aduce batjocură şi naşte pizmă: batjocură de la cei care judecă sănătos, şi pizmă, cumplită pizmă, de la cei care suferă de aceeaşi boală.
2. Dar, după cum am spus mai înainte, pornirea aceasta nu este atât de vrednică de osândă; însă întrecerile care au avut loc în ziua aceasta în crâşme, acestea mai cu seamă mă umplu de durere, pentru că sunt pline de multă desfrânare şi de multă necredinţă. De necredinţă, pentru că cei care fac un lucru ca acesta ţin această zi, îşi ghicesc viitorul şi socotesc că dacă petrec şi se veselesc în această zi a lunii, atunci tot anul le va merge astfel; de desfrânare, pentru că de îndată ce s-a luminat de ziuă, femei şi bărbaţi încep să-şi umple cănile şi paharele cu vin şi să bea fără cumpătare. Aceste fapte sunt nevrednice de învăţătura noastră, fie de ajungeţi să le faceţi voi, fie de îngăduiţi să le facă alţii, slugi, prieteni sau vecini. N-ai auzit pe Pavel spunând: “Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem să nu mă fi ostenit în zadar la voi!” . De altfel, este cea mai mare nesăbuinţă să te aştepţi ca tot anul să-ţi fie bun dacă petreci şi te veseleşti în ziua întâi a anului! Dar judecata aceasta, de a încredinţa viaţa noastră soroacelor zilelor, şi nu strădaniei şi voinţei noastre, nu este numai un lucru necumpătat, ci şi o lucrare diavolească. Îţi va fi bun tot anul nu dacă te îmbeţi în ziua întâi a anului, ci dacă faci cele plăcute lui Dumnezeu şi în ziua întâi, şi în fiecare zi. O zi este bună sau rea nu datorită zilei, căci o zi nu se deosebeşte de alta, ci datorită râvnei sau trândăviei noastre. Dacă faci bine, ziua îţi este bună; dacă păcătuieşti, e rea şi plină de chin. Dacă îţi rânduieşti viaţa în felul acesta, dacă eşti însufleţit de astfel de gânduri, îţi va fi bun tot anul, căci vei face în fiecare zi rugăciuni, milostenii. Dar dacă eşti cu nepăsare faţă de virtute şi încredinţezi voioşia sufletului tău începuturilor de lună şi numărului zilelor, vei fi lipsit de toate bunătăţile ce ţi se cuvin. Diavolul ştie aceasta şi, în strădania sa de a ne îndepărta de ostenelile cele pentru virtute şi de a stinge râvna sufletului nostru, ne-a învăţat să punem pe seama zilelor izbânda sau lipsa de izbândă a muncii noastre. În adevăr, omul care are convingerea că o zi este bună, iar alta rea, nu se va îndemna la muncă, la fapte bune în ziua cea rea, fiind încredinţat că tot ce lucrează e în zadar şi că, din pricina acelei zile, nu are niciun folos; dar nu se va apuca de treabă nici în ziua cea bună, pentru că, ziua fiind bună, trândăvia nu-1 păgubeşte cu nimic; şi astfel, şi dintr-o parte şi din cealaltă îşi va pierde mântuirea. Socotind dar că într-o zi munceşte fără de folos, iar în alta de prisos, va trăi în trândăvie şi în păcat.
Ştiind dar aceasta, să fugim de uneltirile diavolului, să scoatem din mintea noastră acest gând, să nu ţinem zilele, pe una s-o urâm, iar pe alta s-o iubim! Diavolul cel viclean a urzit acestea nu numai ca să ne facă să trândăvim, dar ca să şi hulim faptele lui Dumnezeu. Vrea să ne facă totodată şi necredincioşi, şi trândavi. Să fugim de această ispită diavolească şi să fim încredinţaţi că nu-i decât un singur rău, păcatul, şi un singur bine, virtutea şi dorinţa de a plăcea în toate lui Dumnezeu. Nu te veseleşte beţia, ci rugăciunea duhovnicească! Nu vinul, ci cuvântul de învăţătură! Vinul aduce furtună, iar cuvântul, linişte; unul tulbură, altul alungă tulburarea; unul întunecă mintea, altul o luminează pe cea întunecată; unul aduce necazuri ce nu erau, altul le alungă pe cele ce sunt. Nimic nu aduce atâta bucurie şi veselie precum cuvântul de învăţătură, care ne îndeamnă să dispreţuim lucrurile acestei lumi, să dorim cele viitoare, să nu socotim având trăinicie nimic din cele omeneşti: nici bogăţia, nici puterea, nici onorurile, nici mulţimea slugilor. Dacă ştii să te orânduieşti astfel, nu te va muşca invidia; dacă vezi pe unul că se îmbogăţeşte, nu te va umili sărăcia ajungând sărac. În felul acesta, pururea poţi sărbători. Creştinul nu trebuie să sărbătorească anumite luni, nici începuturile de lună, nici duminicile, ci se cuvine să-i fie o sărbătoare, cum i se potriveşte lui, toată viaţa.
– Dar ce sărbătoare i se potriveşte lui?
– Să luăm aminte la Pavel, care spune: Pentru aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului . De ai cugetul curat, totdeauna ai sărbătoare, căci te hrăneşti cu bune nădejdi şi te bucuri de aşteptarea bunătăţilor ce au să fie. Dimpotrivă, dacă n-ai cugetul curat, dacă eşti plin de păcate, de-ar fi sărbători şi praznice mii, nu vei fi întru nimic mai bun decât cei ce plâng. La ce-mi foloseşte sărbătoarea, când mă ştiu cu sufletul întunecat?
Dacă vrei dar să-ţi aducă rod întâia zi a anului, iată ce s-ar cuveni să faci: când vezi că s-a încheiat anul, mulţumeşte Domnului că te-a adus la acest sfârşit de an! Zdrobeşte-ţi inima, numără anii vieţii tale şi spune-ţi în sinea ta: “Zilele se duc şi trec, anii se adaugă, am străbătut o lungă cale a vieţii. Ce lucru bun am făcut? Nu voi pleca oare din viata aceasta gol şi pustiu de orice faptă bună? Judecata e la uşă! Viaţa mea se grăbeşte spre bătrâneţe”.
3. La acestea cugetă în ziua întâi a anului! De acestea adu-ţi aminte la sfârşitul anului! Să ne gândim la ziua ce va să fie, ca nu cumva să ni se spună şi nouă ceea ce s-a spus iudeilor de către prooroc: S-au stins întru deşertăciune zilele lor şi anii lor cu grabă!
Sărbătoarea de care am făcut amintire, sărbătoarea cea continuă, care nu aşteaptă prilejuirea sfârşitului de an, nici nu este mărginită la anumite zile, şi o va putea sărbători la fel şi bogatul, şi săracul. Pentru aceasta n-ai nevoie de bani, nici de bogăţie, ci numai de virtute. N-ai bani? Dar ai frica de Dumnezeu, vistierie mai bogată decât toate bogăţiile, vistierie necheltuită, neschimbată şi neîmpuţinată. Uită-te la cer, la cerul cerului, la pământ, la mare, la văzduh, la felurile de animale, la felurimea plantelor, la om! Du-te cu mintea la îngeri, la arhangheli, la puterile cele de sus! Adu-ţi aminte că toate acestea sunt averile Stăpânului tău. Nu poate fi sărac robul unui Stăpân atât de bogat, dacă are mila Domnului său. Ţinerea zilelor nu este potrivită cu învăţătura de credinţă creştină, ci cu rătăcirea elinească. Tu, creştine, ai fost rânduit în cetatea cea de sus, duci vieţuirea cea de acolo, te-ai amestecat cu îngerii. Acolo lumina nu se termină cu întunericul, nici ziua nu se sfârşeşte cu noaptea, ci e necontenit zi, necontenit lumină. Spre cele de sus dar să privim neîncetat! Că spune Pavel: Pe cele de sus căutaţi, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu!” . Să nu cauţi părtăşie cu cele de pe pământ, unde sunt căile soarelui, anilor şi zilelor; dar dacă trăieşti drept, noaptea ţi se va face zi, aşa precum celor ce o trăiesc în necurăţie, în beţii şi în desfrânări, ziua li se preface în noapte; nu pentru că apune soarele, ci pentru că mintea lor le este întunecată de beţie. Să preţuieşti astfel de zile, cum e ziua întâi a anului, să petreci în ele mai mult decât în celelalte zile, să aprinzi atunci lumini în piaţă, să împleteşti cununi, înseamnă să judeci ca un copil. Tu, creştine, ai scăpat de această nevolnicie, ai ajuns bărbat, ai fost rânduit ca locuitor al cetăţii cereşti. Să nu aprinzi dar în piaţă făclii, ci aprinde în cuget lumină duhovnicească! Aşa să lumineze, spune Domnul, lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri!” Lumina aceasta îţi aduce mare răsplată. Să nu-ţi împodobeşti uşa casei, ci arată o astfel de vieţuire, aşa încât să primeşti pe capul tău din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Să nu faci nimic în zadar, nimic fără de rost. Aşa ne-a îndemnat Pavel, ca pe toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Ori de mâncaţi, ori de beţi, spune el, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi!
– Dar cum aş putea mânca şi bea spre slava lui Dumnezeu?
– Cheamă pe sărac la masa ta, fă-L pe Hristos părtaş mesei tale, şi astfel ai mâncat şi ai băut spre slava lui Dumnezeu.
Dar nu numai acestea ne-a îndemnat Pavel să le facem spre slava lui Dumnezeu, ci şi pe toate celelalte, cum ar fi atunci când mergem în oraş sau stăm acasă: amândouă acestea să se facă spre slava lui Dumnezeu.
– Dar cum aş putea să mă duc în oraş sau să stau acasă spre slava lui Dumnezeu?
– Când ieşi în oraş ca să mergi la biserică, spre a lua parte la rugăciune, spre a asculta o învăţătură duhovnicească, atunci venirea în oraş s-a făcut spre slava lui Dumnezeu.
Şi, de asemenea, poţi sta acasă spre slava lui Dumnezeu.
– Cum se poate aceasta?
– Când auzi zgomote, neorânduieli şi alaiuri drăceşti, când auzi că piaţa este plină de oameni răi şi desfrânaţi, stai acasă, fugi de această tulburare, şi astfel şederea ta acasă a fost spre slava lui Dumnezeu.
Şi după cum poţi sta acasă şi ieşi în oraş spre slava lui Dumnezeu, tot aşa poţi lăuda şi mustra spre slava lui Dumnezeu.
– Dar cum aş putea lăuda sau mustra pe cineva spre slava lui Dumnezeu?
– Adeseori şedeţi într-un atelier sau într-o prăvălie şi vedeţi trecând pe dinainte oameni răi şi stricaţi, oameni plini de înfumurare, fuduli, care târăsc după ei o mulţime de trândavi şi linguşitori, îmbrăcaţi cu haine scumpe, înconjuraţi de mult lux, oameni care răpesc averile altora, oameni lacomi. Dacă auzi pe vreunul spunând: “Nu-i oare de invidiat acesta? Nu-i oare fericit?”, ţine-1 de rău, mustră-1, închide-i gura, nefericeşte-1, lăcrimează! Asta înseamnă să mustri spre slava lui Dumnezeu. O astfel de mustrare este pentru cei ce stau alături de tine cuvânt de învăţătură şi de virtute, ca să nu mai rămână muţi de uimire în faţa lucrurilor din lumea aceasta. Şi grăieşte-i aşa celui ce-a spus cele de mai înainte: “Pentru ce-i fericit acesta? Pentru că are un cal minunat şi frâu de aur? Pentru că are multe slugi şi-i îmbrăcat cu haine frumoase? Pentru că se ţine de beţii şi benchetuieşte în fiecare zi? Dar tocmai pentru asta-i un ticălos şi un nenorocit, vrednic de mii şi mii de lacrimi! Văd prea bine că nu puteţi să-1 lăudaţi pe el, ci toate cele din afara lui: calul, frâul, hainele, care nu fac parte din el. Spune-mi, rogu-te: poate fi o mai mare nefericire decât să audă că i se laudă calul, frâul calului, frumuseţea hainelor, vigoarea trupească a slugilor, dar că despre el nu se spune niciun cuvânt de laudă? Poate fi oare un om mai sărac decât acesta, care n-are niciun bun al său şi niciun lucru pe care să-1 poată lua cu sine de aici (din lumea aceasta), ci se împodobeşte numai cu bunuri străine? Podoaba şi bogăţia noastră nu sunt slugile, hainele şi caii, ci virtutea sufletului, bogăţia faptelor bune şi îndrăznirea către Dumnezeu!”
4. De asemenea, dacă vezi că cei ce stau alături de tine nefericesc pe un om sărman, neluat în seamă, dispreţuit, sărac, dar virtuos, laudă-1 pe acesta din urmă, şi astfel a şi ajuns lauda celui ce a trecut pe dinaintea prăvăliei sfat şi îndemn de bună vieţuire. Dacă ei spun că e un necăjit şi un amărât, la rândul tău spune-le că săracul acesta este cel mai fericit dintre toţi oamenii, pentru că are pe Dumnezeu prieten, pentru că este virtuos, pentru că are o bogăţie ce nu se împuţinează niciodată, pentru că are cugetul curat. Ce pagubă are el de pe urma lipsei de avere, când are să moştenească cerul şi bunătăţile cele din cer?
Deci, dacă vei cugeta şi tu aşa şi vei învăţa şi pe alţii să cugete astfel, vei primi mare răsplată şi pentru mustrare, şi pentru laudă, pentru că şi una, şi alta ai făcut-o spre slava lui Dumnezeu. Că nu spun aceste cuvinte spre a te încânta în zadar, ci ca să arăt că au mare răsplată de la Dumnezeu cei care gândesc aşa şi că rostirea unor astfel de cuvinte despre cei ce trăiesc în felul acesta este socotită virtute, ia aminte la spusele proorocului, care aşează în rândul faptelor bune mustrarea celor răi şi slăvirea celor ce se tem de Dumnezeu. După ce a înşirat şi celelalte virtuţi ale celui ce are să fie cinstit de Dumnezeu şi după ce spune cum trebuie să fie cel ce locuieşte în locaşul Lui cel sfânt, adică fără prihană, făcător de dreptate şi fără viclenie, zicând: Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău vecinului său , a adăugat: Defăimat să fie înaintea Lui cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte . Prin aceste cuvinte, proorocul arată că şi această faptă, adică dispreţuirea celor răi şi lauda şi fericirea celor buni, este una din faptele bune. Şi iarăşi, în altă parte arată acelaşi lucru spunând: “Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor!” Nu mustra pe cel pe care Dumnezeu îl laudă! Că Dumnezeu laudă pe cel ce vieţuieşte drept, chiar de este sărac. Nu lăuda pe cel de care e scârbit Dumnezeu! Că Dumnezeu e scârbit de cel ce trăieşte în păcate, chiar de-ar fi înconjurat de multă bogăţie. Ci fie de lauzi, fie de mustri, fă şi una, şi alta după voia lui Dumnezeu.
Poţi şi învinui spre slava lui Dumnezeu!
– Cum aceasta? Adeseori ne aduc supărare slugile noastre. Ei bine, cum le-am putea învinui spre slava lui Dumnezeu?
– Dacă vezi pe sluga ta, sau pe prietenul tău, sau pe unul din cunoscuţii tăi că bea fără măsură, că fură, că merge la teatru, că nu se îngrijeşte de sufletul lui, că se jură strâmb, că minte, mustră-1 pe el, pedepseşte-1, întoarce-1 (de la fapta rea), îndreaptă-1! Şi toate acestea le-ai făcut pentru Dumnezeu. Dar dacă-1 vezi că greşeşte faţă de tine, că amână în a-ţi sluji, iartă-1, şi astfel iertat a fost pentru Dumnezeu. Acum însă mulţi fac cu totul dimpotrivă şi cu prietenii, şi cu slugile. Când păcătuiesc faţă de ei, sunt judecători aspri şi neiertători; dar când supără pe Dumnezeu şi-şi pierd sufletul lor, nu le spun niciun cuvânt.
De asemenea, trebuie să-ţi faci prieteni? Fă-i pentru Dumnezeu! Trebuie să-ţi faci duşmani? Fă-i tot pentru Dumnezeu!
– Dar cum aş putea să-mi fac prieteni sau duşmani pentru Dumnezeu?
– Dacă nu umblăm după acele prietenii de pe urma cărora putem să tragem folos, de pe urma cărora suntem poftiţi la masă, de pe urma cărora dobândim sprijin, ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul şi cu rugăciunile.
Tot astfel poţi să-ţi faci duşmani pentru Dumnezeu. Dacă vezi că un om desfrânat, ticălos, plin de păcate, că un om cu mintea stricată de rele învăţături te sminteşte şi te vatămă, depărtează-te de el, aşa cum ne-a poruncit şi Hristos, grăind: Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi-l aruncă de la tine! ; deci porunca este ca şi pe acei prieteni, care ne sunt la fel de scumpi ca lumina ochilor şi de mare trebuinţă pentru nevoile vieţii, să-i îndepărtăm de la noi, să-i alungăm dacă ne primejduiesc mântuirea sufletului nostru.
Dacă iei parte la adunări şi ţii acolo un cuvânt lung, fă-o şi aceasta tot pentru Dumnezeu! Iar dacă taci, taci tot pentru Dumnezeu.
– Dar cum aş putea lua parte la o adunare pentru Dumnezeu?
– Dacă, fiind la un loc cu mai mulţi oameni, nu vorbeşti de lucruri lumeşti, de cele fără însemnătate, de ceea ce nu se cade nouă, ci despre învăţătura noastră, de credinţă, de iad, despre împărăţia cerurilor. Să nu vorbeşti de lucruri de prisos şi nefolositoare, cum ar fi: Cine a ajuns la putere? Cine a căzut de la putere? Pentru ce a primit amendă cutare? Pe ce căi a făcut un anume avere, de s-a îmbogăţit? Ce a lăsat unul altuia la moartea lui? Cum de n-a fost trecut cutare în testament, când se aştepta să fie trecut printre primii moştenitori?, şi altele multe de felul acesta. Să nu vorbim de astfel de lucruri şi nici să îngăduim altora a vorbi despre ele, ci să căutăm să vedem prin ce fapte sau prin ce cuvinte putem plăcea lui Dumnezeu!
De asemenea, poţi să taci spre slava lui Dumnezeu, dacă înduri cu bărbăţie atunci când eşti ocărât, când eşti batjocorit, când suferi nenumărate nedreptăţi şi nu scoţi niciun cuvânt de ocară împotriva celui ce ţi-a făcut acestea.
Poţi nu numai să lauzi şi să mustri spre slava lui Dumnezeu, nici numai să stai în casă sau să ieşi în oraş, nici numai să grăieşti sau să taci, ci să şi să plângi, să te întristezi, să te bucuri şi să te veseleşti spre slava lui Dumnezeu.
Când vezi că aproapele tău păcătuieşte, sau când tu însuţi, căzând în păcat, suspini şi te întristezi, atunci ai câştigat de pe urma acestei întristări mântuirea, fără părere de rău, după cum spune Pavel: Că întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău. .
Dacă vezi pe un altul că sporeşte în toate şi nu-1 pizmuieşti, ci, dimpotrivă, aduci mulţumire ca pentru propria ta bunăstare lui Dumnezeu, Care a făcut strălucit pe fratele tău, ai şi primit mare răsplată pentru bucuria ta.
5. Spune-mi, rogu-te: este cineva mai nenorocit decât cei ce pizmuiesc? Ar putea să se şi bucure, şi să şi câştige de pe urma bucuriei; cu toate acestea, aleg să se întristeze mai degrabă pentru izbânda altora şi, o dată cu întristarea, să atragă din partea lui Dumnezeu şi osândă, şi pedeapsă de nesuferit.
Dar pentru ce mai vorbesc eu de laude şi de mustrări, de supărări şi de bucurii, când chiar din faptele cele mai mici şi mai neînsemnate putem avea foarte mare câştig, dacă le facem pentru Dumnezeu?
Ce faptă este oare mai neînsemnată decât aranjatul părului? Şi totuşi, poţi face şi asta pentru Dumnezeu. Când nu-ţi aranjezi iscusit părul, nici nu-ţi înfrumuseţezi chipul, nici nu te împodobeşti ca să ademeneşti şi să amăgeşti pe cei ce te văd, ci-ţi aranjezi părul simplu, cum se întâmplă, şi numai atât cât se cuvine, atunci ai făcut aceasta pentru Dumnezeu; şi, negreşit, vei avea răsplată, pentru că ai înfrânat pofta cea rea şi ai pus capăt unei porniri deşarte. Dacă cel ce va da de băut numai un pahar cu apă rece pentru Dumnezeu, moşteneşte împărăţia cerurilor , gândeşte-te ce mare răsplată va primi cel ce le face pe toate pentru Dumnezeu!
Poţi şi merge pentru Dumnezeu, şi poţi şi vedea pentru Dumnezeu.
– Cum pot vedea pentru Dumnezeu şi merge pentru Dumnezeu?
– Când nu alergi spre păcat, când nu te uiţi cu jind după frumuseţi străine, când la vederea unei femei pe care o întâlneşti îţi înfrânezi ochii, îţi îngrădeşti privirea cu frica de Dumnezeu, atunci ai făcut aceasta pentru Dumnezeu. Tot pentru Dumnezeu facem aceasta şi când nu ne îmbrăcăm cu haine scumpe, care ne fac molatici, ci numai cu cele ce pot să ne acopere.
Am putea să îndreptăm acest cuvânt şi în ce priveşte încălţămintea. Mulţi au alunecat în atâtea ticăloşii şi desfrâu, că îşi împodobesc până şi încălţămintea şi o împestriţează cu culori peste tot, nu mai puţin decât alţii chipul feţei; iar acesta e semn de necurăţie şi de stricăciune sufletească. Pare un lucru de nimic împodobirea încălţămintei; dar e o dovadă şi un semn de mare ruină sufletească, şi la bărbaţi, şi la femei. Prin urmare, putem să ne folosim şi de încălţăminte pentru Dumnezeu, când căutăm totdeauna trebuinţa şi facem din ea măsura desfătării. Că poţi slăvi pe Dumnezeu şi prin felul cum mergi, şi prin îmbrăcăminte, ascultă ce spune un bărbat înţelept: “Îmbrăcămintea omului, dinţii care râd şi călcătura lui îi vestesc firea. Când ne îmbrăcăm cuviincios, când suntem plini de seriozitate şi arătăm în toată purtarea noastră cumpătare, atunci şi cel necredincios, şi cel desfrânat, şi zurbagiul, oricât de ticăloşi ar fi, rămân uimiţi la vederea noastră, chiar numai întâlnindu-ne o dată.
De ne însurăm, să facem aceasta pentru Dumnezeu; ca să scăpăm de desfrânare, nu ca să ne facem averea mai mare; ca să căutăm nobleţe sufletească, nu bogăţie de bani; nu neam strălucit, ci purtări pline de virtute şi blândeţe! Să ne luăm însoţitor pentru viaţă, nu tovarăş de afaceri!
Dar pentru ce le-aş înşira pe toate? Putem îndruma pe temeiul celor spuse fiecare faptă şi întâmplare din viaţa noastră şi le putem face pe toate pentru Dumnezeu. După cum negustorii care fac negoţ pe mare, când ancorează în oraşe, nu părăsesc portul, nici nu vin în piaţă înainte de a afla dacă pot avea vreun câştig acolo, tot aşa şi tu să nu faci nimic, nici să spui ceva dacă nu ai vreun câştig după Dumnezeu. Nu-mi spune mie că nu poţi face toate faptele tale pentru Dumnezeu! Când pot fi făcute pentru Dumnezeu încălţămintea, aranjatul părului, hainele, mersul, privirea, cuvintele, adunările de oameni, ieşirile în oraş, întoarcerile acasă, glumele, laudele, mustrările, cuvintele de laudă, prieteniile, vrăjmăşiile, ce mai rămâne care să nu poată fi făcut pentru Dumnezeu, dacă am vrea? Care meserie e mai neplăcută ca aceea de paznic de închisoare? Nu pare oare viaţa temnicerului cea mai ticăloasă viaţă? Şi totuşi, şi un temnicer poate, dacă vrea, să câştige şi de pe urma vieţii lui, când are milă de cei legaţi, când îngrijeşte pe cei întemniţaţi pe nedrept, când nu neguţătoreşte nenorocirea altora, când este loc de scăpare de obşte pentru toţi cei în nevoi. Aşa s-a mântuit temnicerul acela de pe vremea lui Pavel . Se vede dar că, dacă voim, putem avea câştig din orice împrejurare a vieţii.
6. Te întreb: Poate fi oare un lucru mai cumplit decât uciderea unui om? Cu toate acestea, o crimă a putut naşte dreptate celui ce a săvârşit-o: atât de bună este o faptă când o faci pentru Dumnezeu.
– Dar cum a putut o crimă săvârşi dreptate?
– Odinioară, madianiţii au voit să aprindă mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel; nădăjduiau în biruinţa lor, dacă vor abate de la Israel bunăvoinţa lui Dumnezeu. Pentru aceasta au gătit frumos pe nişte fete madianite şi le-au trimis în tabăra fiilor lui Israel; fetele au ademenit pe fiii lui Israel, i-au dus la desfrânare şi, de aici, la necredinţă. Atunci Finees, văzând aceasta, a luat în mână lancea şi, intrând pe urma celor care făceau desfrânare, i-a străpuns pe amândoi chiar atunci când săvârşeau păcatul. Şi, datorită gândului cu care a săvârşit fapta, Finees a abătut mânia Domnului (de la fiii lui Israel) . Fapta lui a fost o crimă, dar ceea ce s-a împlinit prin ea a fost mântuire tuturor celor pierduţi; de aceea a şi adus dreptate celui ce a săvârşit-o. Uciderea aceea nu numai că nu i-a mânjit mâinile, ci i le-a făcut şi mai curate. Şi pe bună dreptate. Nu i-a ucis pentru că era asupra lor cu ură, ci i-a ucis ca să-i izbăvească pe ceilalţi. A ucis doi, şi a izbăvit nenumărate zeci de mii. Precum doctorii când taie mădularele putrezite şi scapă întreg trupul, tot aşa a făcut şi acela. De aceea spune psalmistul: A stat Finees, şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia; şi i s-a socotit lui întru dreptate din neam în neam, până în veac.
Un altul a stat să se roage lui Dumnezeu, şi L-a mâhnit. Într-atât de rea este o faptă când n-o faci pentru Dumnezeu. Spun aceasta gândindu-mă la fariseu . După cum Finees a fost lăudat, deşi a ucis, tot astfel şi fariseul a căzut aducând mâhnire lui Dumnezeu nu din pricina rugăciunii, ci din pricina gândului cu care s-a rugat. Prin urmare, când faci o faptă, cu atât mai mult duhovnicească, dacă nu o faci pentru Dumnezeu, fapta aceea te vatămă foarte; şi, dimpotrivă, când faci o faptă, chiar lumească fiind, dacă o faci pentru Dumnezeu, fapta aceea îţi va aduce foarte mare folos, pentru că o faci cu gând iubitor de Dumnezeu. Ce poate fi mai rău şi mai groaznic decât uciderea unui om? Şi totuşi, 1-a făcut drept pe cel ce a îndrăznit-o.
Ce cuvânt de apărare am mai putea avea noi, care spunem că nu putem câştiga din orice faptă, că nu putem lucra toate pentru Dumnezeu, când găsim pe unul ce a câştigat şi din uciderea unui om? Dacă am vrea să fim cu luare-aminte, am putea face această neguţătorie duhovnicească toată viaţa noastră, chiar şi când vindem, chiar şi când cumpărăm; şi aceasta, când nu cerem un preţ mai mare decât cel legiuit, când nu aşteptăm vremuri grele ca abia atunci să vindem celor în nevoi mărfurile. Cel ce ţine grâul este blestemat de popor, spune Scriptura .
Dar pentru ce să vorbesc de fiecare faptă în parte, când pot, printr-o singură pildă, să le cuprind pe toate? După cum zidarii, când vor să ridice un zid, întind o sfoară de la un capăt la altul, şi în felul acesta construiesc zidul, pentru ca faţa zidului să fie netedă, tot aşa şi noi, în loc de sfoară, să răspândim graiul acesta care spune: Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi! De ne rugăm , de postim, de învinovăţim, de iertăm, de lăudăm, de mustrăm, de venim acasă, de plecăm de acasă, de vindem, de cumpărăm, de tăcem, de stăm de vorbă, de facem orice altceva, toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Dacă nu se face aceasta spre slava lui Dumnezeu, nici altceva să nu se mai facă, nici să nu se mai grăiască de către noi. În loc de toiag tare, în loc de armă şi întărire, în loc de vistierii nespuse, să purtăm cu noi oriunde am fi graiul acesta, întipărindu-1 în mintea noastră, pentru ca făcând, spunând şi neguţătorind totul spre slava lui Dumnezeu, să dobândim de la El slavă şi aici (în lumea aceasta), şi după plecarea noastră de aici. Că spune Scriptura: Pe cei ce Mă preaslăvesc pe Mine îi voi slăvi . Aşadar, nu numai prin cuvinte, ci şi prin fapte să-L slăvim pe Dumnezeu necontenit, împreună cu Hristos, Dumnezeul nostru, că Lui se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.