Cu cât progreseaza si prospera cineva în aceasta viata, cu atât mai mult va avea nevoie de aceasta educatie. Chiar daca e crescut în palate, exista si acolo multi filosofi si închinatori la idoli si din cei ce se lauda si se mândresc cu slava lor lumeasca, de parca palatele acestea ar fi pline de idropici. Asa sunt palatele. Toti sunt acolo vanitosi si umflati de mândrie si cei ce nu sunt înca, au grija sa devina.
Gândeste-te ce ar însemna ca fiul tau, unul dintre cei mai buni medici, sa intre acolo având la el toate mijloacele pentru a vindeca o infectie, sa se apropie de bolnav, sa stea de vorba cu el si sa-l vindece numai punând pe locul bolnav medicamentele din Sfânta Scriptura si numai rostind cuvinte care îndeamna la viata duhovniceasca. Ce ar fi?
Un calugar, cu cine sa stea de vorba? Cu peretii, cu tavanul, poate? Sau cu pustia si cu haurile? Cu pasarile sau cu copacii? Deci, nu el are cel mai mult nevoie de aceasta educatie a Scripturii. Totusi trebuie sa-si duca la bun sfârsit lucrarea si sa-i educe nu atât pe altii, cât pe el însusi.
Cei ce traiesc în aceasta lume, ei au nevoie cel mai mult de învatatura din Scripturi, pentru ca ei se gasesc de mai multe ori în situatia de a pacatui fata de monah. Si, daca vrei sa stii, si lumii acesteia i-ar fi de mai mult folos.
Toti l-ar respecta pe fiul tau, medicul, pentru cuvintele acelea, vazându-l ca nu-l arde dorinta de a parveni si ca nu doreste functii înalte. Functiile si onorurile, le va capata oricum, cu toate ca nu le doreste, si va ajunge mai respectat chiar decât împaratul, pentru ca un asemenea om n-ar putea trece neobservat. Printre sanatosi, sanatos va parea si el. Când, însa, un om sanatos se afla printre multi altii care sunt bolnavi, atunci iute i se duce faima, vestea despre el ajunge si la urechile împaratului si acesta îl face cunoscut multimii.
Ati aflat toate acestea, de acum înainte cresteti-va copiii în învatatura si în certarea Domnului Hristos.
(Omilia XXI la Epistola catre Efeseni)