din „Parinti, copii si cresterea lor”
Închipuieste-ti ca esti un împarat stapân peste o cetate. Aceasta cetate este sufletul copilului tau. Asa si este, sufletul este o cetate. Si cum într-o cetate unii fura si altii împart dreptatea, unii muncesc serios si altii fac totul la întâmplare, asa lucreaza si în sufletul copilului gândurile si mintea. Unele gânduri sunt precum soldatii: se mobilizeaza împotriva altor gânduri care îndeamna la greseli; altele au grija de omul întreg, de trup si de locuinta, asa cum fac locuitorii unei cetati.
Si, în sfârsit, alte gânduri povestesc lucruri care împing la desfrâu, asa cum fac desfrânatii dintr-o cetate, în timp ce altele vorbesc despre lucruri serioase si cuviincioase, cum fac înteleptii. Altele se aseamana cu femeile noastre, altele spun lucruri fara minte ca si copiii. Alte gânduri, în sfârsit, se aseamana cu sclavii, primesc porunci ca si ei, iar o ultima categorie se aseamana cu nobilii si cu oamenii liberi ai unei cetati.
Avem nevoie, asadar, de legi ca pe cele rele sa le alungam si sa le dezradacinam, iar pe cele bune sa le primim si sa le îmbratisam. Trebuie, iarasi, sa nu lasam gândurile rele sa se razvrateasca împotriva celor bune. Daca într-o cetate cineva face o lege care da multa libertate hotilor, acesta a distrus totul.
Iar daca soldatii nu-si folosesc mânia cum trebuie, tot asa, distrug totul sau, daca vreunul îsi paraseste pozitia si încearca sa ia pozitia altuia, da peste cap ordinea unei batalii. Aceleasi lucruri se petrec si în sufletul copilului.