Să nu vă miraţi, dacă începându-mi vorbirea întru lauda sfântului Eustaţiu, i-am spus mucenic sfântului.
El a murit de o moarte firească; cum, aşadar, este mucenic?
Adesea v-am arătat că ceea ce face pe mucenic, nu-i numai moartea, ci, de asemenea şi intenţia.
Cununa muceniciei nu-i împletită numai când întâmplarea vine după faptul voinţei ci adesea ea este răsplata faptului voinţei însăşi. Această desluşire a muceniciei nu-i de la mine. Pavel a dat-o, când a zis: „Eu mor în fiecare zi”. Cum murim în fiecare zi?
Cum e cu putinţă, cu un singur trup muritor, să primim moartea de o mie de ori? Mulţumită intenţiei -răspunde el – şi stând gata să pierim.
La fel grăieşte şi Dumnezeu. Avraam nu şi-a umplut de sânge cuţitul, n-a înroşit altarul, n-a jertfit pe Isaac – şi totuşi jertfa lui a fost deplină. Cine o spune? Chiar cel care a primit jertfa: „Pentru mine, nu ţi-ai cruţat fiul”. Şi, cu toate acestea, Avraam şi-a avut fiul viu şi 1-a întors acasă sănătos şi neatins – şi cum am putea, oare, spune că n-a fost cruţat?
Este că – zice Domnul – eu nu judec jertfele de acest soi după cum se înşiră întâmplările, ci după duhul hotărârii luate. Mâna n-a jertfit, dar a jertfit voia, cuţitul n-a intrat în vâna copilului, gâtul n-a fost retezat, dar poate fi jertfă chiar fără să curgă o picătură de sânge.