Din Revista „Glasul Bisericii”, 9-12/1983
OMILIE
LA CUVÎNTUL APOSTOLULUI ASUPRA ZILELOR DE PE URMĂ
de
Sfîntul Ioan Gură de Aur
[Migne 56, 271-280]
Traducere de Pr. D. FECIORU
1. Slab sînt şi sărac şi nepriceput în cuvintele cele de învăţătură; dar cînd văd adunarea voastră, îmi uit de slăbiciune, nu mai ştiu de sărăcie şi nepriceperea nu mi-o mai cunosc ! Atît de mare este mulţimea dragostei ce-mi arătaţi ! Asta e pricina că eu, vă întind masa sărăciei mele cu mai multă rîvnă decît cei înconjuraţi de multă bogăţie. Da, vai sînteţi pricina acestei generozităţi ! Da, prin rîvna cu care-mi ascultaţi cuvîntul, deşteptaţi pe cei ce dorm, rămîneţi uimiţi de cele ce vă spun şi staţi atîrnaţi de limba celui care vă vorbeşte.
Tot aşa şi puii de rîndunică, cînd văd că se apropie mama lor, se pleacă în afara cuibului, îşi întind gîturile şi aşa îşi primesc hrana de la ea. Aşa şi voi cu multă rîvnă vă uitaţi , cel ce vă vorbeşte ; primiţi învăţătura pe care v-o aduce limba mea şi înainte de a-mi ieşi cuvintele din gură voi aţi şi prins înţelesul celor ce vă spun. Cine vă va ferici, şi pe voi şi pe mine, pentru cele care se petrec, pentru că, aşa cum spune Scriptura, grăiesc «Ia urechile celor ce ascultă»(). Comună ne este osteneala, comună şi munca ; comun ne este rodul muncii, comună şi plata. Pentru asta Hristos a fericit pe ucenici, spunîndu-le : «Fericiţi vă sînt ochii, pentru că văd şi urechi voastre pentru că aud!»()
Îngăduiţi-mi să vă spun şi vouă cuvintele acestea, pentru că şi voi arătaţi aceeaşi rîvnă: «Fericiţi sînt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud». Că urechile voastre aud, e lămurit; dar că şi ochii voştri văd, după cum vedeau atunci ucenicii, aceasta voi încerca s-o dovedesc, ca nu vă fie pe jumătate fericirea voastră, ci desăvîrşit întreagă. Ce vedeau atunci ucenicii ? Vedeau morţi înviaţi, orbi cu vederea recăpătată, leproşi curăţiţi, demoni alungaţi, şchiopi cu picioarele în stare să meargă, orice beteşug al firii îndreptat. Acestea vedeţi şi voi acum, dacă nu cu ochii trupului, cu ochii credinţei. Aşa si ochii credinţei ! Văd cele ce nu se văd şi înţeleg cele ce nu sînt încă săvîrşite.
— Dar de unde se vede că ne este credinţa vedere şi vădire a celor ce nu se văd ?
— Ascultă-l pe Pavel care spune : «Credinţa este încredinţare despre lucrările nădăjduite, dovedire a lucrurilor nevăzute» (). Şi lucru minunat este că ochii aceştia ai trupului văd cele ce se văd, dar nu văd cele ce nu se văd; ochii credinţei, însă, cu totul dimpotrivă : nu văd cele ce se văd, dar văd cele ce nu se văd. Că ochii credinţei nu văd cele ce se văd, dar văd cele ce nu se văd, a arătat-o Pavel, grăind aşa : «Că necazul nostru de acum trecător şi uşor ne aduce nouă mai presus de măsură slavă veşnică covîrşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd» ().
— Dar cum poate vedea cineva pe cele ce nu se văd ?
— Cum altfel decît prin ochii credinţei ! Tot aşa spune Pavel şi în altă parte : «Prin credinţă înţelegem că s-au întocmit veacurile».
— Cum ? Că nu le vedem !
— Pavel spune mai departe : Că s-au făcut din cele nevăzute cele ce se văd» (). Vrei să-ţi aduc şi altă mărturie, că ochiii credinţei văd pe cele care nu se văd? Pavel, scriindu-le odinioară galatenilor, spunea: «Vouă, în ochii cărora Iisus Hristos vi S-a zugrăvit răstignit» ().
2. — Ce spui, o, fericite Pavele ? Galatenii L-au văzut răstignit în Galatia ? — Cu toţii mărturisim că nu ! Că în Palestina, în mijlocul Iudeii, au fost patimile Domnului.
— Dar atunci cum L-au văzut răstignit galatenii ?
— Cu ochii credinţei, nu cu ochii trupului! Ai văzut că ochii credinţei văd cele ce nu se văd ? Galatenii L-au văzut pe Hristos răstignit de la atîta distanţă şi după atîta vreme ! Aşa vedeţi şi voi pe morţi înviaţi; aşa vedeţi şi voi astăzi pe lepros curăţit; aşa vedeţi pe slăbănog ridicîndu-se! Şi îl vedeţi mai bine decît iudeii care erau de faţă ; că aceia, deşi erau de faţă, n-au crezut în minune, dar voi, care n-aţi fost de faţă, credeţi. Aşa că pe bună dreptate v-am spus : «Fericiţi sînt ochii voştri pentru că văd !» ().
Vreţi să vă dau şi o altă dovadă că ochii credinţei văd cele ce nu se văd şi trec peste cele ce se văd? Că nici n-am putea vedea altfel pe cele ce nu se văd, dacă n-am dispreţui pe cele pe care le vedem. Ascultă-l pe Pavel care spune de Avraam că a văzut cu ochii credinţei născut pe fiul său Isaac şi aşa a primit făgăduinţa.
— Ce spune Pavel ?
— «Şi neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit» (). Mare este puterea credinţei! După cum gîndurile oamenilor sînt «pline de frică şi neputincioase» (), tot aşa credinţa este tare şi puternică. «Avraam nu s-a uitat la trupul său amorţit». Vezi cum a lăsat deoparte cele văzute ? Că nu s-a uitat la bătrîneţe ! Şi doar bătrîneţea îi stătea înaintea ochilor ! Dar nu ! Avraam s-a uitat cu ochii credinţei, nu cu ochii trupului. De aceea n-a văzut bătrîneţea lui, nici amorţirea Sarrei.
Nu s-a uitat «la amorţirea pîntecelui Sarrei» () spune Pavel. Prin aceste cuvinte Pavel ne arată stîrpiciunea Sarrei. Neputinţa ei era îndoită; şi din pricina vîrstei şi din pricina slăbidiunii firii. Trupul îi era nefolositor pentru facerea de copii nu numai din pricină că era bătrînă, ci şi din pricină că însuşi pîntecele ei era amorţit; înainte de bătrîneţe, atelierul firii era nefolositor din pricina stîrpiciunii. Ai văzut cîte piedici ? Bătrîneţea bărbatului, bătrîneţea femeii; iar stîrpiciunea femeii mai rea decît bătrîneţea. Că mai cu seamă stîrpiciunea este piedică naşterii de copii. Şi totuşi pe toate acestea Avraam le-a trecut cu vederea; şi, prin ochii credinţei, s-a înălţat la ceruri, avînd temei al celor făgăduite puterea Celui Care a făgăduit. Pentru aceea «întru făgăduinţa lui Dumnezeu nu s-a îndoit cu necredinţa, ci s-a întărit cu credinţa»(). Credinţa este toiag tare, port sigur; credinţa ne scapă de rătăcirea gîndurilor şi dă sufletului multă linişte.
«Fericiţi sînt ochii voştri, pentru că văd» (). Că trebuie să mă întorc neapărat la cuvintele acestea ale Domnului. Şi doar iudeii vedeau atunci cele făcute de Domnul ; dar Domnul nu le fericeşte vederea aceasta din afară; că vederea aceasta, ea singură, nu vede minunile; minunea o vede privirea cea dinăuntru. Iudeii vedeau pe orb şi ziceau : «Acesta este» ; «Nu este acesta!() Să chemăm pe părinţii Iui!» (). Îi auzi că se îndoiau de minune ? Vezi că nu este de ajuns vederea ochilor trupului pentru vederea minunii ? Cei care erau de faţă şi vedeau minunea spuneau : «Aceasta este ! Nu este aceasta !». Dar noi, care n-am fost de faţă, nu spunem : «Aceasta este ! Nu este aceasta !», ci spunem : «Aceasta este !». Ai văzut că nu sîntem vătămaţi cu nimic dacă nu sîntem de faţă, atunci cînd sînt de faţă ochii credinţei ; că nu ne este de nici un folos vederea minunii, atunci cînd nu sînt ochii credinţei ? Ce-au cîştigat iudeii aceia că au văzut minunea ? Nimic! Noi vedem minunea mai lămurit decît aceia !
Aşadar, pentru că ochii voştri văd minunea şi pentru că urechile voastre aud rostirea cu care vă fericeşte Hristos, haide să pun înaintea voastră mărgăritarele Scripturii.
Şi după cum Hristos n-a dat răspuns întrebărilor iudeilor, ci dimpotrivă le-a mărit şi mai mult nelămurirea, pentru că nu erau cu luare aminte la cele ce făcea şi spunea, tot aşa şi vouă, pentru că sînteţi cu luare aminte, trebuie să vă descopăr cele ascunse.
Ucenicii s-au apropiat de Hristos şi miraţi L-au întrebat : «Pentru ce le vorbeşti lor în pilde ?»(). Iar Hristos le-a răspuns: «Pentru că ei văzînd, nu văd» (). Dar pentru că voi nevăzînd vedeţi, trebuie neapărat să nu vă vorbesc în pilde. Şi pentru că ei «auzind nu aud»(); dar pentru că voi, neauzind atunci, auziţi acum mai bine decît au auzit aceia atunci, trebuie neapărat să nu vă lipsesc de masa aceasta. Că şi Hristos nu v-a fericit mai puţin pe voi decît aceia : «Pentru că M-ai văzut, ai crezut! Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut !» Nu fiţi, dar, trîndavi faţă de binele acesta, că adică n-aţi fost în vremurile acelea ci sînteţi în cele de acum! Dacă voieşti, nu vei fi cu nimic păgubit! Că mulţi din cei care au fost în vremurile acelea nu s-au folosit, pentru că n-au voit.
3. Care este, dar, textul care v-a fost citit din Scriptură ?
«Şi aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele»().
Pavel îi scrie lui Timotei cuvintele acestea în a doua sa epistolă. Înfricoşătoare este ameninţarea. Dar să fim cu luare-aminte ! Pavel lasă să se înţeleagă şi vremurile acestea şi cele de după acestea şi chiar cele de la sfîrşitul lumii. «Aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele». Scurt este cuvîntul, dar mare îi este puterea ! După cum parfumurile îşi arată bunul lor miros nu datorită cantităţii lor, ci naturii lor, tot aşa şi dumnezeieştile Scripturi nu ne oferă întregul lor folos prin mulţimea cuvintelor, ci prin puterea cuprinsă în cuvinte. Tămîia la fel este bine mirositoare prin ea însăşi ; dar dacă o pui pe jăratec, atunci îşi arată întreaga ei dulceaţă. Tot aşa şi dumnezeiasca Scriptură; prin ea însăşi este foarte plăcută; dar cînd pătrunde în sufletul nostru, ca şi cum ar cădea într-o căţuie, atunci umple toată casa sufletului cu bunul ei miros.
«Aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele». Vorbeşte despre zilele de la sfîrşitul lumii.
— Pentru ce-ţi spui acestea, o, fericite Pavele, pentru ce le spui lui Timotei, pentru ce le spui celor ce te aud ? Că aceştia, nu după multă vreme, aveau să moară, aveau să fie răpiţi şi n-aveau să mai vină peste ei grozăviile acelea şi oamenii răi.
— Eu, răspunde Pavel, nu văd numai cele prezente, ci prezic şi cele viitoare ! Nu mă îngrijesc numai de turma ce o am acum, ci sînt îngrijorat şi mă tem şi de turma ce va să fie.
Noi cei de acum abia de purtăm grijă de oamenii care sînt împreună cu noi; Pavel, însă, era plin de multă rîvnă şi pentru cei care nu se născuseră încă. Păstorul cel bun fereşte turma şi oile cînd lupii sînt departe, nu atunci cînd lupii năvălesc şi atacă.
Tot aşa şi Pavel, ca un păstor foarte bun, stînd pe locul înalt al dregătoriei profetice şi văzînd de sus mai dinainte fiarele care se năpustesc asupra turmei, prezice şi dă mai dinainte mărturie de atacul pe care fiarele îl vor da la sfîrşitul lumii, ca să-i pregătească pe cei care nu sînt încă născuţi şi să înconjure, prin profeţia sa, cu metereze întreagă turma sa. Că adeseori şi un tată, care-şi iubeşte neamul său, cînd clădeşte pentru copiii lui o casă mare şi strălucită, aşa o clădeşte ca să fie de folos nu numai acelora, ci şi nepoţilor şi celor după aceştia.
Tot aşa şi un împărat înconjură cu zid o cetate pe care o iubeşte; îi face zidul trainic, solid şi dăinuitor, ca să slujească nu numai generaţiei lui, ci să le fie de folos şi urmaşilor; nu-l face să reziste numai maşinaţiilor din vremea sa, ci să facă faţă şi atacurilor de mai tîrziu. Aşa a făcut şi Pavel. Da, epistolele apostolice sînt ziduri ale Bisericilor ; ele au întărit nu numai pe cei care au fost atunci, ci întăresc şi pe cei de mai tîrziu.
Pavel a făcut zidul acesta atît de puternic şi de trainic şi a înconjurat cu el întreaga lume, dîndu-i deplină siguranţă, încît şi cei de atunci şi cei de după aceea şi cei de acum şi cei care vor fi pînă la venirea lui Hristos să scape de orice atac al duşmanilor. Aşa sînt sufletele sfinţilor! Îşi iubesc fiii, le poartă de grijă, iar prin dragostea ce le-o poartă, pun în umbră dragostea tatălui şi mamei, biruiesc dragostea firească şi depăşesc durerile simţite de mame la naştere. Şi asta, pentru că sînt însufleţiţi de dragostea pe care le-o dă Duhul şi harul cel dumnezeiesc.
4. Vreţi să vă arăt iarăşi şi în alt chip că sfinţii nu poartă grijă de fiii lor aşa cum facem noi şi nici nu se tem numai de cele prezente ci şi de cele ce vor fi mai tîrziu ? Evanghelia ne spune că, fiind Domnul pe munte, s-au apropiat de El ucenicii Lui, oameni în vîrstă, care aveau să plece din lumea aceasta nu după multă vreme. Şi ce Îl întreabă ? Ce îi nelinişteşte ? De ce se tem ? Despre ce lucruri Îl întreabă pe Dascăl? Despre cele ce se vor petrece în viaţa lor sau despre cele ce se vor petrece puţin mai tîrziu ? Nicidecum! Dimpotrivă, pe toate acelea le lasă deoparte.
Şi ce Îl întreabă ? Îl întreabă : «Care este semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului ?»(). Ai văzut că şi ucenicii Lui Îl întreabă despre sfîrşitul veacului şi că se îngrijesc de oamenii ce vor fi mai tîrziu? Apostolii — şi ei cu toţii şi fiecare în parte — nu se uitau la cele ce-i priveau pe ei, ci la cele ale altora.
Iată, Petru, verhovnicul cetei ucenicilor, gura tuturor apostolilor, capul acelei frăţii, ocrotitorul întregii lumi, temelia Bisericii, omul care iubea fierbinte pe Hristos ! Pe Petru îl întreabă Hristos : «Petre, Mă iubeşti mai mult decît aceştia ?» (). De asta îi laud pe Petru, ca să cunoaşteţi că Petru Îl iubea cu adevărat pe Hristos. Că grija ce o ai de slugile cuiva este cea mai mare dovadă a dragostei ce o ai pentru stăpînul slugilor. Şi n-o spun eu asta, ci Însuşi Stăpînul pe Care Petru Îl iubea, că îi spune: «Dacă Mă iubeşti, păstoreşte oile Mele!»(). Să vedem dacă Petru, ca păstor, păzeşte cu adevărat oile, dacă se îngrijeşte cu adevărat de oi, dacă le iubeşte cu adevărat, dacă este cu adevărat cu dragoste pentru turma lui, ca să cunoaştem bine că iubeşte şi pe Păstor. Da, Hristos a spus că aceasta este dovada iubirii. Aşadar acesta, Petru, a aruncat tot ce avea : mreaja şi tot ce avea în corabie ; a lăsat marea, meseria, casa. Să nu ne uităm că toate acestea erau puţine, ci că erau tot ce avea Petru. Să-i lăudăm rîvna lui ! Că şi văduva, care a pus doi bănuţi în cutia bisericii, n-a pus mulţi bani(), dar a arătat bogăţia bunei sale voinţe, ca şi Petru; şi el, în marea lui sărăcie, a arătat bogăţia rîvnei sale.
Da, ce sînt pentru altul moşiile, slugile, casele şi aurul, acelea erau pentru Petru mreaja, marea, meseria şi corabia. Să nu ne uităm, dar, dacă a lăsat puţine, ci dacă a lăsat totul. Aceasta este ceea ce se caută: nu dacă ai pus puţin sau mult, ci dacă n-ai pus mai puţin decît puteai să pui. Petru a lăsat totul : şi locul naşterii sale şi casa şi prietenii şi rudele şi însăşi siguranţa vieţii sale. Că pentru aceea s-a pornit poporul iudeu cu duşmănie împotriva lui. Că «se sfătuiseră iudeii că dacă cineva va mărturisi că Domnul este Hristos să fie dat afară din sinagogă»(). Tot ce-a făcut Petru arată că el nu s-a temut, că n-a avut îndoieli cu privire la Împărăţia cerurilor ; era puternic convins şi de faptele pe care le vedea, dar, înainte de fapte, de cuvîntul Mîntuitorului, că negreşit va moşteni Împărăţia cerurilor. Cînd Petru L-a întrebat: «Noi am lăsat toate şi am urmat Ţie ; ce va fi nouă ?» (), Hristos i-a răspuns : «Veţi şedea pe douăsprezece tronuri, judecînd pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israil »().
Toate acestea vi le-am spus, ca să nu-mi spuneţi că Petru se temea pentru viaţa lui, atunci cînd voi arăta că se neliniştea pentru cei care erau împreună robi cu el. Cum avea să se teamă, cînd Însuşi Cel ce avea să-l încununeze i-a vorbit de cunună şi răsplăţi ? Aşadar acest Petru, care a părăsit totul, care era deplin încredinţat despre Împărăţia cerurilor, iată ce spune cînd un bogat s-a apropiat de Hristos şi L-a întrebat: «Ce să fac, pentru a moşteni viaţa de veci ?» (); şi Hristos i-a spus: «Dacă voieşii să fii desăvîrşit, mergi, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vino de urmează Mie» (); apoi cînd bogatul s-a întristat, Hristos a spus ucenicilor Săi: «Vedeţi cît de greu vor intra bogaţii în Împărăţia cerurilor! Amin, amin, zic vouă, că mai uşor va intra cămila prin urechile acului, decît bogatul în împărăţia lui Dumnezeu»(), atunci Petru, săracul, cel încredinţat deplin cu privire la împărăţie, cel care nu se temea de mîntuirea lui, care era convins de cinstea ce-i era gătită acolo, Petru, deci, cînd a auzit acestea a spus : «Atunci cine poate să se mîntuiască ?» ().
— Pentru ce te temi, fericite Petre ? Pentru ce te nelinişteşti ? Pentru ce tremuri ? Ai aruncat totul, ai lăsat totul. Cuvintele spuse de Hristos îi privesc pe bogaţi ; pe ei îi învinuieşte Hristos. Tu eşti sărac şi în sărăcie trăieşti.
— Nu mă uit la mine, răspunde Petru ci caut folosul celorlalţi.
De aceea Petru care era pe deplin încredinţat despre el, Îl întreabă pe Domnul despre alţii şi zice : «Atunci cine poate să se mîntuiască ?».
5. Ai văzut purtarea de grijă a apostolilor? Ai văzut că sînt un trup? Ai văzut că Petru se temea şi pentru cei din timpul lui şi pentru cei ce vor fi în viitor ? Tot aşa şi Pavel. De aceea spunea : «Şi aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele»(). Şi în alte locuri spune lucrul acesta. Pentru că Pavel avea să părăsească Asia şi să se ducă la Roma şi de acolo să plece în cer — că moartea sfinţilor nu este moarte, ci mutare de pe pămînt la cer, de la cele mai mici la cele mai bune, de la cei împreună robi la Stăpînul, de la oameni la îngeri — deci, pentru că avea să se ducă la Dumnezeu, Stăpînul universului, a rînduit bine pe toate cele ale lui. In timpul cît a fost cu ucenicii lui, i-a învăţat cu deosebită luare-aminte, că le spune : «Curat sînt de sîngele tuturor» (). N-am lăsat deoparte nimic, spune Pavel, din ce trebuia să-i ducă la mîntuire. Ce dar ? Pentru că s-a întărit pe sine însuşi, pentru că nu avea să fie învinuit de Stăpîn pentru cele din timpul vieţii sale, oare nu s-a interesat Pavel de sufletele celor de mai tîrziu ? Nicidecum ! Ci, ca şi cum ar fi avut de dat socoteală şi pentru acelea, aşa le spune şi acelora cu toată grija cuvintele pe care le-am citit şi acelea pe care le voi citi iarăşi: «Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma»(). Ai văzut cît era de legat de ei prin grija ce le-o purta ? Fiecare din noi ne grijiim de cele ale noastre, dar el, întîi-stătătorul turmei, de toţi. De aceea spune despre învăţători : «Care priveghează pentru sufletele voastre, ca unii care vor da seamă de ele» (). Într-adevăr, înfricoşătoare răspundere, ca să dai socoteală de atîta mulţime! «Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma, în care Duhul cel Sfînt v-a pus păstori şi episcopi» ().
— Ce s-a întîmplat, Pavele ? Pentru care pricină dai sfaturi ? Prevezi ceva cumplit ? Prevezi ceva greu ? Vreo primejdie, vreo nenorocire, vreun război ? Spune! Stai mai sus decît noi. Nu te uiţi numai la oile tale, ci le vezi mai dinainte şi pe cele ce vor fi. Spune pentru ce vesteşti acestea pentru ce dai sfaturi ?
— «Ştiu, spune Pavel, că după plecarea mea vor intra lupi răi în turmă»
Ai văzut ceea ce spuneam, că Pavel nu se neliniştea şi nu se temea numai pentru cei de pe timpul lui, ci şi pentru cei de după plecarea lui ? «Vor intra lupi» spune el; şi nu atît «lupi», ci «lupi răi, care nu vor cruţa turma»(). Îndoit este războiul: absenţa lui Pavel şi năvala lupilor; nici dascălul nu-i de faţă, iar cei care strică turma vor da năvală. Uită-te la viclenia fiarelor şi la cugetul oamenilor răi. Au pîndit absenţa dascălului şi atunci s-au năspustit asupra turmei.
— Ce dar ? Ne laşi, Pavele, fără apărare şi ne prezici numai greutăţi, fără să ne dai vreo mîngîiere ? Dar dacă faci asta, ne măreşti şi mai mult spaima, ne descurajezi pe noi care te ascultăm, ne slăbeşti nervii şi ne paralizezi mîinile !
Asta e pricina că le-a amintit mai întîi de Duhul: în care, Duhul cel Sfînt v-a pus păstori şi episcopi» (). Chiar dacă pleacă Pavel, dar este de faţă Mîngîietorul! Ai văzut cum le-a întraripat sufletele, amintindu-le de Dascălul cel dumnezeiesc, Care îi dădea şi lui tărie ?
— Dar pentru ce Pavel a băgat în ei frică ?
— Ca să le scoată trîndăvia din suflet. Cel care sfătuieşte trebuie să facă şi una şi alta : să nu-l facă pe cel ce-l sfătuieşte să prindă încredere prea mare, dar nici să nu-l lase să se trîndăvească şi iarăşi nici să-l sperie, ca să-şi piardă curajul. Amintind de Duhul Sfînt a scos din sufletul lui lipsa de curaj ; vorbindu-i de lupi, i-a alungat trîndăvia. «Lupi răi, care nu vor cruţa turma. Luaţi aminte la voi înşivă! »(). Nu m-am sfiit să v-o spun, le spune Pavel; gîndiţi-vă la mine».
Într-adevăr, e de ajuns să te gîndeşti la Pavel ca să capeţi curaj. Şi nu Ie spune atîtea doar să se gîndească doar la el, ci să se gîndească la faptele săvîrşite de el. Că nu le spune atîta doar ca să-şi aducă aminte de el, ci ca aducîndu-şi aminte să-l imite, Pavel a adăugat: «Aduceţi-vă aminte că trei ani, noaptea şi ziua, n-am încetat a vă sfătui, cu lacrimi şi cu toate acele plînsete, pe fiecare din voi. Nu vreau atîta să vă aduceţi aminte doar de mine, ci şi de timpul cît am stat între voi, de sfaturile ce vi le-am dat, de rîvna mea, de lacrimile mele şi de toate acele plînsete». După cum cei care îngrijesc pe bolnavi, cînd văd că bolnavii nu vor să primească mîncările şi doctoriile, cu toate cuvintele lor multe şi îndelungate, încep să lăcrimeze, ca să-i înduplece pe bolnavi, tot aşa a făcut şi Pavel cu ucenicii lui: cînd a văzut că este neputincios cuvîntul de învăţătură, a adus leacul dat de la-crimi.
6. Care om n-ar fi cuprins de durere cînd l-ar vedea pe Pavel scoţînd lacrimi şi plîngînd, chiar de-ar fi el mai nesimţitor ca pietrele ? Ai văzut că şi acolo a prezis cele viitoare ? Şi aici acelaşi lucru îl face, spunînd : «Aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele»(). Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei şi nu spune : «Să ştie ce vor fi mai tîrziu că vor veni vremuri grele ?» Nu! Pavel îi spune lui Timotei: «Să ştii tu»!, ca să afli că şi ucenicul trebuie să se îngrijească de cele viitoare ca şi dascălul. Că dacă nu s-ar îngriji, nici n-ar arăta o grijă asemănătoare cu a dascălului. Tot aşa face şi Hristos. Cînd ucenicii s-au apropiat de El şi au voit să afle despre sfîrşitul lumii, Hristos le-a spus : «Veţi auzi de războaie»(), deşi n-aveau să audă ei. Că unul este trupul credincioşilor. Şi după cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai tîrziu, tot aşa şi noi aflăm de cele ce s-au petrecut atunci. Aşa cum am spus ; şi aceia şi noi sîntem un singur trup, strîns uniţi unii cu alţii, cu toate că noi sîntem în cea din urmă ceată a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despărţit nici de timp, nici de loc; sîntem legaţi unii de alţii, nu cu legăturile nervilor, ci prinşi din toate părţile cu legăturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeşte acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.
Se cuvine, însă, să cercetăm şi aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfîrşitul vieţii de acum ?
În altă parte, apostolul spune : «În zilele de apoi se vor depărta unii de credinţă» (), iar în textul nostru : «În zilele de apoi vor veni vremuri grele»(). Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunînd: «La sfîrşitul lumii veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie () şi de foamete şi de ciumă»().
Pentru care pricină, dar, la sfîrşitul lumii sînt mari şi multe nenorocirile ?
Unii spun că şi creaţia se va îmbolnăvi şi va ajunge neputincioasă; după cum trupul, cînd îmbătrîneşte, atrage asupra lui multe boale, tot aşa şi creaţia, îmbătrînind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se ştie, însă, că trupul îmbătrîneşte potrivit slăbiciunii şi legii firii, pe cînd ciuma, războaiele şi cutremurele nu vin din pricina îmbătrînirii firii şi nici nu vin peste creaţie bolile acestea, pentru că îmbătrînesc creaturile creaţiei — că a spus Domnul : «foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri» () — ci pentru că gîndirea oamenilor se va strica ; toate aceste nenorociri sînt pedepse pentru păcate, sînt leacuri pentru boalele oamenilor. Că atunci se vor înmulţi boalele omeneşti.
— Dar pentru ce se vor înmulţi atunci ?
— După părerea mea, pentru că cei vinovaţi vor ajunge şi mai trîndavi, pentru că judecata întîrzie, pentru că este amînată luarea socotelii, pentru că încă n-a venit Judecătorul. Ceea ce a spus Hristos şi despre sluga cea rea, că din pricina asta a ajuns mai trîndav. «Stăpînul meu întîrzie» a zis sluga aceea ; şi a început să bată pe celelalte slugi şi a risipit averea stăpînului său(). De aceea şi Hristos, cînd au venit ucenicii Lui şi au voit să cunoască ziua sfîrşitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoaşterea celor viitoare să ne facă să fim necontenit pregătiţi, pentru ca fiecare din noi să fie mai sîrguincios, aşteptînd totdeauna sfîrşitul, cu nădejdea venirii lui Hristos.
De aceea cineva ne îndeamnă, zicînd : «Nu întîrzia a te întoarce la Domnul şi nu amîna din zi în zi, ca nu cumva să fii zdrobit tot amînînd»(). Necunoscut este sfîrşitul; şi pentru asta este necunoscut, ca totdeauna să fii sîrguitor. De aceea, ca un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului (). Nu ca să ne prade, ci ca să ne facă mai vigilenţi. Că cel care se gîndeşte că are să vină hoţul stă treaz, aprinde lumina şi veghează mereu. Tot aşa şi noi, aprinzînd lumina credinţei şi a unei drepte vieţuiri, să ţinem aprinse luminile noastre într-o continuă priveghere. Şi pentru că nu ştim cînd vine Mirele, trebuie să fim mereu pregătiţi, ca atunci cînd va veni să ne găsească treji.
7. Aş fi vrut să-mi lungesc cuvîntul, dar boala trupului, care m-a ţinut departe de voi atîta timp, abia m-a lăsat să spun atît cîte am spus. Lung a fost timpul despărţirii, nu după numărul zilelor, ci după starea sufletului meu.
Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despărţire, pare nespus de lung. De aceea şi Pavel, care a stat despărţit puţină vreme de tesaloniceni, spunea : «Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atît mai mult ne-am sîrguit să vă vedem faţa voastră»().
Dacă Pavel, care ştia să filozofeze mai mult decît toţi oamenii, n-a putut îndura despărţirea o bucată de vreme, cum puteam eu să o îndur atîtea zile ?
Pavel n-a putut-o îndura deloc ; tot aşa şi eu, cu rămăşiţele bolii în mine, am alergat la voi, socotind că cel mai bun leac al bolii mele este întîlnirea cu dragostea voastră. Pentru mine a mă bucura de dragostea voastră mi-i mai de folos decît mîinile doctorilor şi mai trebuincioasă decît îngrijirea pe care mi-o dau ele. Facă Dumnezeu să mă bucur necontenit de ea, cu rugăciunile şi solirile tuturor sfinţilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, cinste şi putere, împreună cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.